Factori de mediu in cultivarea plantelorCreșterea și dezvoltarea plantelor sunt strâns condiționate de acțiunea factorilor din mediul înconjurător, care împreună cu solul, determină deli mitarea zonelor de cultivare și nivelul producției.
Princi palii factori de mediu (de vegetație) sunt:
- lumina sau radiația solară,
- temperatura,
- apa,
- aerul,
- substan țele nutritive.
Lumina este un factor de vegetație indispensabil pentru creșterea și dezvoltarea plantelor. Cerințele plantelor de cultură față de lumină sunt variate. unele plante, precum vița-de-vie, soarea-soarelui, sfecla de zahăr, ceapa, căpșunile dau producții mai mari pe tere nurile însorite. Altele sunt adaptate la lumină mai puțin intensă
(fasolea, salata). Plantele crescute cu lumină insuficientă au tulpinile alungite, filiforme, decolorate, sunt sensibile și nu pot susține planta. Semănatul uniform și distrugerea buruienilor pot asigura o folosire eficientă a luminii pentru plantele de cultură.
Temperatura aerului, apei, dar și a solului infuențează tot ciclul biolo gic al plantei, de la germinație și până la recoltare. Planta absoarbe apa și sărurile minerale, respiră, transpiră, face fotosinteză numai dacă
are sufi cientă căldură. Fiecare specie de plante are nevoie de o anumită temperatură pentru a încolți. Aceasta determină perioada optimă de semănat sau plantat. Plantele agricole cresc și se dezvoltă la temperaturi
cuprinse între 1 și 4 grade Celsius. La temperaturi caniculare, plantele nu mai cresc, se vestejesc, recolta scade. In spațiile închise se poate folosi căldura artificială, iar în livezi se ard materiale care produc fum, pentru a proteja pomii de brume și înghețuri.
Apa este componentă a celulei vegetale, fiind factorul de vegetație cu cea mai mare variabilitate pe parcursul unui an. Principalele surse de apă pentru plante sunt: precipitațiile, apa din pânza freatică, apa de irigație
Plantele au nevoie de apă pe tot parcursul perioadei de vegetație, începând de la germinația semințelor și până la maturitate. Nevoia de apă se mărește pe măsură ce planta crește și fructifică. Sunt plante cu consum redus de apă (meiul, lintea), plante cu consum moderat (grâul, secara, soarea-soarelui), dar și plante cu consum ridicat de apă, cum ar fi cartoful, orezul, sfecla de zahăr. Pentru dirijarea regimului apei din sol se practică irigațiile, nivelarea terenului, afânarea sau eliminarea excesului de apă prin șanțuri pentru scurgere.
Aerul este un amestec de gaze: oxigen, dioxid de carbon, azot. Este indis p ensabil plantelor, fiind folosit atât din atmosferă, cât și din sol, infuen țând prin calitate și cantitate. Planta respiră prin frunze, tulpini, ori și fructe, dar și prin rădăcini, de aceea e nevoie ca solul să fie aerisit, bogat în oxigen. Dioxidul de carbon este asimilat prin fotosinteză. Totuși, un conținut prea mare de dioxid de carbon în aer are efecte dăunătoare asupra plantelor.
Substanțele nutrive necesare plantelor sunt luate din aer și din sărurile minerale din sol. Conținutul solurilor în substanțe nutritive este diferit, în funcție de mărimea predominantă a particulelor de sol (soluri argiloase, soluri lutoase, soluri nisipoase), de roca pe care s-au format, de climă, de relief etc.
Cultivarea plantelor
In țara noastră, cultivarea plantelor se practică folosind diferite metode:
Agricultura tradițională sau in sistem familial se practică pe suprafețe mici de teren, predomină lucrările efectuate ma nual sau folosind mica mecanizare, fertilizarea și chimizarea sunt la niveluri reduse, producția este scăzută.
Agricultura intensivă sau industrială se practică pe suprafețe mari, cu lucrări și tehnologii moderne, mecanizare și chimizare ce asigură producții mari, dar cu impact negativ asupra mediului.
Agricultura ecologică sau organică foloseste metode biologice de fertilizare naturală, renunță la pesticide. Pe suprafețe reduse se obțin producții satisfăcătoare.
Procese tehnologice simple de cultivarea plantelor
Semănatul – adică introducerea semințelor în sol;
Plantarea - realizată prin introducerea în sol a tuberculilor sau a bulbilor (de ceapă, usturoi, gladiole etc.), a răsadurilor (de roșii, ardei, țelină, varză etc.), a butașilor de tulpini, de vițe sau de puieți
De la înființarea culturilor și până la recoltare se execută mai multe lucrări comune, numite lucrări de îngrijire:
- Prășitul se realizează cu sapa sau săpăliga, pentru distrugerea buruienilor și mărunțirea solului.
- Plivitul are ca scop îndepărtarea buruienilor dăunătoare, care consumă apa și hrana din sol necesare plantelor, le umbresc și răspândesc boli și dăunători; în grădini se poate realiza prin smulgere cu mâna.
- Răritul este lucrarea realizată mai ales pentru culturile semănate des; se execută manual și creează spațiul necesar creșterii și dezvoltării plantelor.
- Combaterea bolilor și a dăunătorilor se realizează prin tăierea ramurilor bolnave sau prin stropirea cu substanțe lichide, numite pesticide.
- Administrarea îngrășămintelor asigură o recoltă mai mare și de calitate superioară; deseori se folosesc gunoiul de grajd sau de la păsări, compostul etc.
- Irigarea are ca scop asigurarea cantității de apă necesară dezvoltării plantei și a fructelor. Se poate face udare prin brazde, cu furtunul cu stropitoarea sau cu aspersorul.